Plecând de la premisa greşită că îngrăşarea este rezultatul unui dezechilibru caloric (mâncăm prea mult şi consumăm prea puţin), se consideră că reţeta pentru a slăbi trebuie să conţină 2 recomandări: restricţie calorică şi sport, adică mănânci mai puţin şi arzi prin mişcare grăsimea depusă.

Şi dacă nu reuşeşti să păstrezi rezultatele obţinute în primele săptămâni, eşti un puturos incapabil să reziste înfometării şi exerciţiilor fizice.

Eu consider că sportul este fantastic, având numeroase beneficii (precum eliberarea de endorfine), însă slăbirea nu este unul dintre ele. Când vine vorba despre slăbire, dieta şi sportul nu sunt parteneri cu contribuţii egale. Dieta deţine o pondere de circa 90%. Sportul ar trebui aşadar practicat zilnic, dar fără aşteptări că ar putea să te slăbească.

Un exerciţiu serios la sală (după care te resimţi când pleci) îţi aduce în medie un consum de 500 kcal. 500 grame de grăsime de pe burtă înseamnă 3700 kcal. Deci, ar trebui să mergi la sala cam de 9 ori ca să pierzi 500 de grame.

În plus, exerciţiile intense îţi aduc pofta de mâncare, îţi cresc apetitul pentru a ajuta organismul să compenseze energia consumată la sală. Dacă vrei să fii sănătos fă sport, dar nu te aştepta că vei slăbi fără să faci modificări în cadrul alimentaţiei.