Despre acidul uric

Toți am auzit de acid uric, iar alături de colesterol și trigliceride sunt cele 3 filme de groază care rulează constant pe ecrane. Vrei să afli adevărul despre acidul uric? Citește mai departe.

„Acidul uric rezultă din degradarea acizilor nucleici, reprezentând produsul final al metabolismului purinelor.” – zice Synevo: http://bit.ly/2ALCGMP

Găsim purine în concentrație mare în carne, dar în special în organe (ficat, rinichi). De exemplu: vânat, macrou, hering, sardine, ficat, rinichi dar și în drojdia din BERE.

Purine în cantități medii găsim în carne de porc, zburătoare, pește, fructe de mare, fasole boabe, linte, spanac, ciuperci, sparanghel, conopidă.

Concluzia este simplă. Ai nivelul de acid uric crescut pentru că te înbuibi cu 1 kg de carne pe zi! :))

Medicul tău ți-a recomandat să limitezi aportul de carne. Are sens.

Valorile de referință pentru acid uric (tot de la Synevo)
Barbati: < 7 mg/dL
Femei: <5.7 mg/dL.

La ultimul set de analize aveam nivelul de acid uric 3,6 mg/dL deși am zilnic în alimentație minim 400-500g de carne/pește. Câteodată chiar mai mult.

SURPRIZĂ!
De fapt doar 1/3 din cantitatea totală de acid uric din corpul tău provine din metabolismul proteinelor. OK, și restul?!

I. Cosumăm carbohidrați, glucoza ajunge în sânge, apoi este luată de insulină și dusă în cele 2 rezerve: 300g în mușchi, 80g în ficat.

Suntem sedentari? Sigur. Atunci rezerva de glucoză din mușchi este plină deja. Insert pizza/covrigi pe furtun – glucoza ajunge în sânge, rezerva din mușchi este plină, cea din ficat se umple instant după primul covrig.

Glucoza care nu mai are unde să fie stocată este transformată de ficat în trigliceride și avem și un compus chimic rezidual acid uric.

Cu cât avem mai mulți carbohidrați pe furtun, cu atât avem mai multe valuri de glucoză în sânge. Cu cât avem mai multe valuri de glucoză în sânge cu atât procentul de hemoglobină glicozilată este mai mare (HbA1C).

Cu cât HbA1C este mai mare cu atât nivelul de acid uric este mai mare deși glicemia este bună. Astfel, HbA1C și acidul uric mare dar glicemia bună? Cel mai probabil ești prediabetic și nu știi. Sursa: http://bit.ly/2D0OErR

II. Consumi fructoză? (fructe, zahăr, miere, sirop de arțar/agave/porumb, smochine, curmale, s.a.)

Minunat, 100% din fructoza consumată este convertită de ficatul tău în trigliceride (grăsime) și se produce din nou ACID URIC. Sursa: http://bit.ly/2CXtcmQ

În plus, picături de grăsime rămân in ficat și duc la ficat gras, apoi la steatoză hepatică (non-alcoolică) și apoi la ciroză.

III. Consumi alcool?

Minunat, 100% din alcoolul etilic consumat este convertit de ficat tău în trigliceride (grăsime) și se produce din nou ACID URIC. Sursa: http://bit.ly/2CZr51W

În plus, picături de grăsime rămân in ficat și duc la ficat gras, apoi la steatoză hepatică (alcoolică) și apoi la ciroză.

Fructoza și alcoolul sunt metabiolizate în același fel. Fructoza este alcoolul copilului.

Ca să conchid, 2/3 din cantitatea de acid uric din corpul tău provine din metabolizarea fructozei, a alcoolului etilic și a excesului de glucoză.

Vrei să îți scadă nivelul de acid uric?
Păstrează cărnița, ai nevoie de cărămizi de construcție pentru păr, piele, unghii și alte reparații și nu mai lua cu pâine, cartofi, dulciuri și fructe. Atât de simplu.