Glutenul în limba latină înseamnă “lipici” şi reprezintă un compus proteic care acţionează ca un material adeziv, legând făina în prepararea produselor de panificaţie, precum biscuiţi, aluat de pizza, pâine, etc. Practic, glutenul face “să crească” pâinea.
Interesant este că în ultimul deceniu glutenul a început să fie folosit şi în produsele cosmetice ori în mezeluri.
Fiind lipicios, glutenul împiedică descompunerea şi absorbţia nutrienţilor în intestin. Iar alimentele prost digerate devin un reziduu în intestin, ceea ce activează sistemul imunitar şi implicit o cascadă inflamatorie.
Inflamaţia va cuprinde în timp şi creierul, fiind asociată cu afecţiuni de tipul Alzheimer, Parkinson şi screloză multiplă.
Iată pe scurt cum se petrec lucrurile: sistemul imunitar reacţionează la gluten (întrucât îl percepe ca pe un element străin, periculos) prin activarea moleculelor semnalizatoare, care stimulează inflamaţia, ceea ce determina producţia crescută de agenţi chimici inflamatori.
Deci, chiar dacă alimentele ajung în intestin, efectele nocive ale inflamaţiei vor afecta creierul.
În creier inflamaţia activează căile chimice care măresc producţia de radicali liberi. Ţesuturile şi celulele afectate de acţiunea radicalilor liberi nu mai funcţionează normal, făcându-te vulnerabil în faţa unei multitudini de boli: rezistenta scăzută la infecţii, depresii, alergii.
Surse alimentare de gluten sunt produsele care conţin: grâu, orz, secară.
