Carbohidraţii (amidon, zahăr, lactoză, etc) sunt transformaţi de corp în glucoză (energie). Zahărul, de pildă, vine cu 50% glucoză şi 50% fructoză, aşa că organismului nu îi va fi dificil să metabolizeze zahărul.
În principiu, corpul poate stoca în jur de 300 grame de glucoză sub formă de glicogen (un polimer al glucozei). Întrucât mâncăm permanent produse care conţin carbohidraţi, această limită este uşor depăşită, iar anumite depozite vor fi permanent pline cu energie, ceea ce va determina corpul să transforme glucoz în exces în grăsime saturată (mai exact: ficatul transforma glucoza în acid palmitic – un acid gras săturat).
Şi asta întrucât corpul este “construit” să nu irosească energia, ci să o depoziteze şi să o folosească ulterior (în timpul somnului, în perioadele de limitare a accesului la mâncare, etc).
Următorul pas îl reprezintă transportarea grăsimii sub formă de trigliceride (3 molecule de acid palmitic unite de o moleculă de glicerol) la celulele de grăsime (numite adipocite). Transportul se realizează prin sânge prin intermediul unui trasportator numit VLDL.
Ştiaţi că mai toate persoanele pre diabetice şi cele care suferă de diabet se trezesc noaptea să mănânce? Asta atestă că organismul nu are acces la depozitele de energie, că un consum ridicat de carbohidraţi impactează negativ asupra căilor prestabilite ale corpului de accesare a energiei.
În timp, adipocitele îşi ating limita (observăm permanent persoane obeze), iar organismul începe să depună grăsime în jurul organelor interne (ficat, pancreas, rinichi, intestine – numită grăsime viscerală), iar din jurul organelor grăsimea începe să pătrundă în organe (numită grăsime ectopică). Nu ne este greu să ne imaginăm cât de dificil lucrează organele interne ale celor care au probleme cu greutate, nu?
În plus, un nivel ridicat al trigliceridelor determină un nivel scăzut de HDL (“colesterolul bun”), ceea ce atrage un risc ridicat de boli cardiovasculare. Dar “mori de inimă” şi nu din cauza grăsimii, nu?
