fbpx

Creierul nu doar că ne interpretează lumea în care trăim, dar o şi creează. Nimic din ceea ce simţim, atingem, auzim şi mirosim nu ar avea aceste calităţi în absenţa creierului.

Lucrează 24/7, aşa că necesită o grijă sporită, care se traduce printre altele prin activităţi de tipul meditaţie şi somn, cât şi mişcare.

Într-o societate, caracterizată prin munca în exces şi supra stimulare, somnul şi meditaţia sunt ignorate. Şi ne-am adaptat cerinţelor: suntem în mod cronic privaţi de somn, dar suntem mândri, întrucât aceasta indică o viaţă dinamică şi o dedicare totală faţă de muncă pe care o prestăm.

Având în vedere că despre importanţa somnului am vorbit într-o postare anterioară, voi trata puţin rolul mişcării în protejarea creierului.

Exerciţiile fizice sunt percepute de creier ca fiind stres, iar pentru a contracara efectele nocive ale acestora şi-a creat un mecanism protector care eliberează:

1. Proteine, numite “factori neurotrofici derivaţi din creier”, care acţionează ca un amplificator al bunei dispoziţii. Prezenţa lor susţine supravieţuirea şi diferenţierea neuronilor, sprijinind totodată şi creşterea de noi neuroni în hipocampus.

2. Endorfine, cu rol analgezic. Efectul de calmare a durerii este puternic, fapt ce aduce o stare de relaxare, de bucurie. Având o structură chimică foarte asemănătoare cu a substanţelor extrase din opiu, ele folosesc aceiaşi receptori ai celulelor, reuşind să scadă disconfortul produs de exerciţiile fizice şi să aducă un sentiment de euforie.

Pare puţin, însă cei care fac exerciţii fizice cunosc prea bine starea de relaxare/euforie adusă de substanţele eliberate de creier.

Aşadar, primul pas în vederea obţinerii acesteia ar fi să ne ridicăm de pe canapea, nu?

Recomandarea mea ar fi să nu ai aşteptări că, în urma implementării deciziei de a face mişcare, vei reuşi să slăbeşti.

Te aşteptam la Body Engineering pentru a-ţi explica care este rolul somnului, dar şi cel al mişcării în procesul de slăbire.

WordPress Video Lightbox