Profilul de Facebook

A funcționat pentru ARON!

Ce înseamnă Body Engineering şi Valentin Bunea pentru mine…? Greu de spus în doar câteva fraze! O să încerc să cuprind cât mai mult din povestea noastră. Vreau să ştiţi în primul rând, că mi-aş fi dorit la un moment dat să găsesc undeva o poveste adevărată scrisă în aşa fel încât să mă convingă că pot, realmente, ceea ce vă doriţi dvs acum să ştiţi că puteţi! Să vedem ce mi-o ieşi…

Acum 3 ani mergeam cu ajutorul unui baston, aveam la înălţimea de 190 cm, aproape 130 kg şi eram programat pentru un RMN la şolduri undeva prin martie. În septembrie începusem să simt o uşoară înţepătură în plica inghinală pe partea stângă accentuată la efort. O durere “mecanică”, am aflat ulterior că se numeşte. Înţepătura a devenit junghi în scurt timp şi a evoluat urgent până la “mersul asistat de baston”. Prima dată când mi-am pus serios problema că aş fi gras, s-a întâmplat atunci când am intrat în camera RMN-ului. Înainte de a mă întinde pe masa aparatului, am fost întrebat ce greutate am… Nu am avut timp să mă gândesc prea mult, dar am minţit instinctiv cu vreo câteva kile, şi bine am făcut, pentru că aparatul respectiv era doar pentru cei cu masă mai mică de 125 kg. Nu pot să vă explic ce stresant a fost să stau nemişcat 20 de minute, cât a bâzâit şi bârâit aparatul în care intrasem, pentru că greutatea mea de porc matur ar fi putut să mă facă responsabil pentru pagube serioase. Acela a fost momentul când nimic nu mă mai putea păcăli. Toată şarada se încheia.

Acela a fost momentul în care eram sigur că sunt gras! “Sigur sunt gras!” Mereu am văzut în oglindă un om “mare”/” bine făcut”, aşa cum mă numea politeţea perversă a societăţii prin reprezentanţii ei din anturajul meu, pe parcursul întregii copilării şi tinereţi. Dacă un echipament specializat să ajute diagnosticarea omului avea o limită de greutate pe care eu o depăşeam, acum în mintea mea era absolut clar că nu sunt nici măcar “supraponderal”! Nu, nu! Era dovada supremă: toată comunitatea ştiinţifică a planetei, sistemul medical din tot universul erau acolo în cameră cu mine şi îmi spuneau cu certitudine că sunt atât de gras, că nici măcar nu merit atenţia lor.

Cu alte cuvinte prima mea problemă devenea cea de greutate, iar cea de investigaţie imagistică devenea una secundară, indiferent de nivelul ei de urgenţă. Rezultatul RMN a fost interpretat într-un mail de la medicul specialist în vreo 4 rânduri cu concluzia/diagnostic: necroză aseptică de col femural (NACF) bilaterală. Nu e cea mai gravă afecţiune de care s-a auzit, dar nu e nici vreo plăcere.

Concluzia la care am ajuns cu chirurgul ce urmează să mă opereze a fost că cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru a prelungi măcar cu 6-12 luni cele două artroplastii totale de şold inevitabile, ar fi să descarc din greutatea ce grăbeşte distrugerea articulaţiilor şoldurilor. Cu cât mai mult şi mai repede, cu atât mai bine. “Nu ştiu ce aş face în locul tău, cred că nu aş mai mânca..! Deloc!” încerca să îmi explice medicul că e treabă serioasă… Dealtfel, discuţia a fost încurajatoare şi m-a liniştit puţin, în domeniul protezelor de şold având loc o adevărată revoluţie tehnologică în ultimii câţiva ani.

Am început cu multă determinare o cură de slăbire recomandată de cei mai mulţi medici şi nutriţionişti cu nume sonore. Nu a dat rezultate… Am încercat o alta, mai puţin recomandată. Nu a dat rezultate nici asta… Nu mai ştiu câte am încercat, dar pot să vă asigur că cel mai rău m-am simţit şi chiar m-am îngrăşat vreo 6 kg în 2 săptămâni, atunci când am ţinut o dietă bazată pe fructe şi legume! Aşa că după aproximativ 6 luni, eram ceva mai gras, mă dureau picioarele, spatele, burta, capul, mergeam cu baston, nu prea ieşeam din casă, iar cu moralul eram la pământ. Mi-era destul de clar că nu voi putea trage mult de timp şi va trebui să încep operaţiile. Deja studiam tipurile de proteze, mă gândeam la buget şi la cât ajutor financiar o să cer familiei… Aveam 31 de ani şi viaţa îmi promitea o cursă “interesantă”.

Şi interesantă a fost! Pentru că atunci a intrat în viaţa mea Vali şi echipa BE. Un bun prieten din copilărie, cu care mă întâlnisem de doar câteva ori în ultimii 5-6 ani, mi-a făcut legătura cu aceştia. Când am citit prima oară despre dieta ketogenica şi LCHF, aproape că m-a umflat râsul. “Cum să mânci grăsimi!? Şi dacă ar fi posibil să slăbeşti aşa, nu ai cum să trăieşti mult cu astfel de mâncăruri..!” Şi totuşi, eram hotărât să slăbesc, iar eşecurile anterioare indicau necesitatea unei abordări mai puţin “ortodoxe”. “Trebuie să încerc, ce se poate întâmpla?” La prima întâlnire pe care am avut-o cu Vali mi-a promis că nu va trebui să fac sport, efort, foamea, că nu voi simţi că fac vreun sacrificiu sau compromis, că mâncarea nu mă va costa mai mult şi nu voi dedica mai mult timp gătitului decât înainte. Şi cu toate astea voi slăbi uimitor!

Mi-amintisem de Herbalife şi alte poveşti asemănătoare, dar eram dispus să încerc. Au urmat aproximativ 10 zile în care am asimilat reguli şi m-am obişnuit cu câteva calcule simple. Rezultatele au apărut atât de repede încât am fost şocat! Aproape că m-a speriat felul în care evolua programul meu! Am început să mă simt mai bine după doar câteva zile. Kilogramele au început să zboare uimitor, iar pofta de alimente nesănătoase a dispărut aproape instant. Foamea apărea din ce în ce mai rar şi totul începea să semene cu ceea ce mi s-a promis! Am învăţat despre fasting intermitent, expunere la frig, somn de calitate, etc!

Deşi petrecusem 3 decenii pe planeta asta, fără să fiu unul dintre specimenele cu minte puţină, abia atunci aflăm ce mănâncă animalele cu care semăn şi câtă apă ar trebui să bea… Nu pentru că ar fi informaţii puţine despre asta, ci pentru că sunt prea multe şi diferite. În era informaţiei, cea mai mare problemă este dezinformarea. E nevoie de un “ghid” care să te ajute să navighezi printre atâtea informaţii şi să îţi arate care sunt bune de cules şi asimilat. Vali a făcut exact asta! A fost factorul care a coagulat toată informaţia cu ajutorul căreia organismul face ce e proiectat să facă: minuni.

După 2 luni de program dădusem jos 14 kg şi am făcut primele analize de la începerea regimului. Rezultatele au fost perfecte. Prima dată în viaţa mea, nimic nu ieşea din valorile normale! A dispărut ficatul mărit şi gras, trigliceridele care erau 300 acum erau 90, etc. Începea să îmi placă şi am hotărât să continui. Nu îmi mai era frică de “efectele secundare” promovate de toate mediile din jur! Parcă mă trezeam din Matrix. Nimic din ce părea ştiut nu mai era sigur. Toate informaţiile care abundă peste tot începeau să poarte umbra îndoielii.

Am considerat avantajos pentru situaţia mea să continui “experimentul”. Analizele arătau mai bine ca înainte şi nu mai rău cum mă temeam, iar de slăbit, slăbeam! Ori asta era primordial… Când s-au împlinit 8 luni de program slăbisem 43 kg. Şi dacă mă uit acum înapoi, după un an de la acel moment, cred că cel mai solicitant lucru pe care l-am făcut toată perioada de transformare a fost să ţin pasul cu hainele la ritmul în care deveneau nepotrivite!

Abia acum pot să văd cât de gras eram cu adevărat. Atunci îmi păream “acceptabil”, dar nu eram. Nicidecum! Eram gras, mi-era foame mereu şi mâncam de câteva ori pe zi, mult de fiecare dată. Mă simţeam obosit toată ziua, abia îmi duceam la capăt treburile mai solicitante în gospodărie, etc. Dar toate astea nu le percepeam atunci. A trebuit să ajung în altă poziţie ca să pot vedea “monstrul” ce devine în mediul modern, minunata creaţie a naturii.

Body Engineering asta a făcut pentru mine, m-a învăţat să accesez capacităţile incredibile ale corpului. Iar Vali, deşi cel mai nou bun prieten al meu, este cel care, excluzându-i pe cei din familie, a avut cel mai pozitiv impact asupra calităţii vieţii mele. Mulţumesc, dragilor!

Citește toate poveștile

Victor-Testimonial
Anca-Testimonial