fbpx

Mă numesc Cătălin, am 35 de ani și 183 cm și am ceva interesant să vă mărturisesc, poate că va ajuta și pe altcineva să își înțeleagă mai bine corpul, așa cum am reușit și eu… Sau cel puțin așa îmi place să cred. 🙂

Povestea mea începe acum mai bine de 3 ani, când m-am lăsat de fumat (am fost fumător înrăit timp de 16 ani, fumam toate tipurile de țigări existente pe pământ, o dependență cruntă 😕 și am început să iau kilograme.

Mai pe scurt, am ajuns la 97 de kg în doar 4 luni de zile, de la 84. Am avut 2 opțiuni la acel moment, fie mă apuc de fumat înapoi și mă-ntorc la 84 de kg (proastă opțiune de altfel, fără nicio logică), fie mă apuc să fac mișcare, adică mă apuc de sală, adică de alergat la bandă și forță – aparate.

Am ales opțiunea 2 și drept urmare m-am apucat de sală, de la ora 06:00 am, de 3 ori pe săptămână.

În tot acest timp, adică 2 ani de zile, cu puține ore de somn și trezit de la 5 dimineața, am reușit să mă stabilizez undeva la 82-85 de kg, uneori și 87 de kg după concediile de vară, dar niciodată nu am reușit să mă duc mai jos de 82 de kg, cu toate curele posibile și imposibile.

Analizele de sânge anuale arătau ok, mai puțin cortizolul care era mereu foarte ridicat , adică nivelul meu de stres era pe culmi, iar kilogramele nu reușeam să le duc mai jos de 82, chinuit fiind de diverse diete citite și auzite de pe internet.

Până când am dat de Body Engineering, și articolele lui Valentin care aveau o oarecare logică, și păreau explicate ca de un inginer.

Încet, încet, punând în practică din cele citite de pe pagina lui, GRATUIT, și cu un pic de numărat calorii (alegerea mea personală) am reușit să ajung la 76 de kg.

A venit și Crăciunul (recunosc că l-am început mai devreme) și bineînțeles că l-am terminat “en fanfare”, și la jumătatea lui Ianuarie 2020 eram înapoi la 86 de kg.

Văzând efectul de yo-yo, m-au apucat toți dracii și m-am hotărât să trec la pasul 2 (de după lăsatul de fumat) și m-am reapucat să citesc articolele de pe Body Engineering, cu o mai mare atenție.

Zis și făcut, iar la jumătatea lui Martie, am reușit să ajung la 72.3 kg. De atunci am trecut printr-un Paște, la care am atins maxim 76 de kg iar de atunci, fără să mai număr caloriile mă mențin undeva la 73 de kg, care va fi și targetul pentru toată viața mea.

Încă ceva, după ce am văzut rezultatele m-am decis să mă înscriu în platforma Mura-n gură https://bit.ly/2OhQsA0 cu scopul de a-l susține pe Valentin să scrie în continuare. Astfel mă asigur că și alții ca mine vor avea o șansă în plus să redevină în formă!

P.S: Problema cortizolului crescut am rezolvat-o și am reușit după foarte mult timp să am un somn liniștit, fără suplimente pe bază de melatonina iar analiza de sânge a arătat o valoare normala, după 2 ani de alergat, la sală și în parc, de 3-4 ori pe săptămână, which was wrong 🙂

Multumesc, Vali & echipa BE !

WordPress Video Lightbox