“Zambind din nou
In 12 ani inecati in propria grasime (tristul, dar adevarat) uiti cum era sa fii normal. Normoponderal … Cum era cand imbracai masuri normale. Cand probai blugii din liceu si inca zambeai fericita.
Ultima oara cand m-am simtit bine in propria piele, inainte de experienta Body Engineering, a fost anul de gratie 2005. Habar n-am daca asta mi-a fost “lectia” de invatat, experienta obezitatii a fost crunta, pretul prea mare si a costat in primul rand sanatatea mea.
Ajungi in momentul in care fugi de orice oglinda, cea mai rea corvoada fiind aceea de a achizitiona haine noi, pentru ca presupune sa infrunti iar privirile compatimitoare, sau pline de sila ale vanzatoarelor, propozitii de genul “aaaahhh, nu cred ca avem masuri asa mari…”, “nu avem masuri mai mari de 42” etc.
Si Doamne Fereste sa te “loveasca” norocul vreunei cumetrii, nunti sau botez. Inseamna ca trebuie sa iei ceva elegant. Ceva elegant pe ceva foarte mare???
Hmmm, iti trebuie un exercitiu puternic de imaginatie. Iar imaginea de ansamblu tot ratata este. Pentru ca esti prea mare pentru haine ce pot fi considerate elegante.
Am aflat si eu de ce oamenii grasi nu au poze decat imbracati elegant (la cumetriile amintite). Pentru ca fug de poze…d-aia. Intalnirile oficiale de genul asta sunt singurele de care nu poti scapa si fara doar si poate ajungi in 2-3 poze cel putin. Si le urasti cand le vezi. Din prima.
Ce sa iti placa mai intai: gusa, burta, spatele de inotator de performanta? Pe mine m-a durut foarte mult cand am constatat ca eu nu am fotografii cu al meu copil. Decat foarte putine, din primul lui an de viata. Si restul de 8 ani? Parca nu am existat, parca ar proveni din familie monoparentala. Pai de ce? Pentru ca eram asa grasa, incat refuzam sa vad realitatea. Eu enorma. Eu mare. Mare de tot.
Anul de gratie 2016, finele anului, cu o promisiune solemna, facuta mie insami, cu vocea interioara: “asta a fost ultimul an cand sunt grasa”. Nu, nu m-am mobilizat de la inceputul anului urmator (asa cum fac majoritatea, gata din ianuarie) pentru ca inca nu aveam solutia, calea…spuneti-i cum vreti.
Si tot frunzarind prin Facebook la sfarsitul lunii ianuarie, vad un testimonial. Cu Nicoleta. Nu testimonialul imi atrage atentia, evident, poza imi incearca retina. La naiba, e una si aceeasi persoana? In decurs de un an??? Pfffffffffffffffffffff… cum? Pact cu diavolul? Foame? Alt regim “miraculos”?
Incep sa citesc, suspicioasa si pufnind a neincredere la fiecare rand. Pai cum altfel, e netu’ plin de testimoniale d-astea cu before – after, cu poze si povesti fabricate. De ce ar fi asta diferita? De ce ar fi reala?
Intru pe site, citesc alte povesti. Intru si caut pe Sf.Google mai multe despre acest Body Engineering. Hmmm, nu gasesc cine stie ce. Sa incercam? Sa nu incercam?
Sunt o persoana destul de pragmatica, nu cred in Alba ca Zapada si povesti cu unicorni roz si mov ce alearga nestingheriti pe campii vesnic verzi. Nu eu. Dar cantarul indica deja 113 kg. La un calcul simplu, cam in 2-3 ani, as bate probabil 150. Si de acolo…cale de intors, mai greu. Ia sa vedem…ce e Body Engineering asta si ce solutie are pentru mine?
Reusesc sa ajung la intalnirea de grup ce prezenta “regulile” si coordonatele stilului Body Engineering in 5 februarie 2017. Cred ca am sa tin minte toata viata mea ziua aceea. Eram una dintre cele mai “corpolente persoane prezente”. Clar, cea mai cea dama de acolo.
Dar sa inceapa distractia, sa vedem ce zice Valentin Bunea. Nu stiu cand a zburat timpul, iar eu faceam precum pestele ramas fara apa, de uimire.
Nu, Vali nu a zis vreo chestie noua, pe care sa nu o fi auzit sau citit inainte in materie de nutritie (cu mici execeptii, desigur), doar ca acum venea suportul explicativ care iti si argumenta clar si raspicat de ce ASA, si NU ALTFEL, cum si ce trebuie mancat, de ce sa dormim mai mult…
M-a cucerit definitiv cu doua propozitii (legate de sport si mic dejun) si atunci si pe loc, am zis, aici e de mine neicusorule. Aici raman.
Monitorizarea a inceput cu o intarziere de o saptamana, dar eu constiincioasa, mi-am inceput deja programul si primele 5 kile fugisera deja. Restul…este disciplina si ambitie.
Am avut incredere pentru ca aveam rezultate palpabile de la o saptamana la alta, mancand cu placere adevarata mancare absolut delicioasa. Simona a fost un profesor desavarsit: niciodata la monitorizare nu m-am simtit grasa, inferioara, o rusine.
Niciodata nu m-a facut sa ma simt prost ca eram mare. A stiut perfect cum sa introduca restrictia fara sa o resimtim ca atare. Si in aceeasi masura consider ca a fost si lupta ei. Cot la cot cu noi, incurajandu-ne, explicandu-ne, razand si desenand ca la aia mici pana cand totul era clar.
Plecam cu lectia invatata din clasa. Si eram tot mai bine…oglinda incepea sa imi para din nou prietenoasa. Nu sunt la finele drumului. Dar deja se vede de la o posta schimbarea, am inceput si sportul, timid, cand articulatiile mi-au permis.
Sunt si mental alta. Schimbata, zambitoare, increzatoare si ambitioasa din nou. A meritat fiecare secunda! Eu la aproape 38 de ani, sunt alta. Astept cu nerabdare 40 de ani, sunt sigura ca voi fi acolo unde imi doresc si ma voi sarbatori ca atare. Zambesc si nu mai fug la poze. Apar si eu. Pentru ca sunt pe drumul cel bun. Si se vede.
Indrazniti sa participati la o sedinta cu cei de la Body Engineering, s-ar putea sa va schimbe viata definitiv. In bine.
La Body Engineering nu sunteti priviti cu mila, nimeni nu te judeca si nimeni nu te pune la zid pentru ca esti gras. Esti doar ajutat sa te simti din nou bine in propria piele si sa redevii sanatos. Restul…e Can-Can!”
Rezultatele pot fi diferite de la persoană la persoană. Nu garantăm aceleași rezultate, mai ales dacă nu respectați regulile. Însă, facem tot ce stă în puterile noastre.
